top of page
salut496

De ce trebuie sa tii cont ca sa fii sigur ca te poti baza pe un cantar tip macara


Societatea modernă este una a dimensiunilor impresionante, a cantităților industriale, fiind ghidată după logica mai mult, mai mare, mai repede. De asemenea, este una globalizată, totul fiind într-o deplasare continuă, peste tot, ca pe o bandă rulantă care nu se oprește niciodată. Obiectele și mărfurile de care avem nevoie susțin această mișcare permanentă. Unele străbat întreg Globul, de la cei care le produc la cei care le consumă/utilizează, iar multe dintre acestea sunt foarte grele. Imense de-a dreptul, și cum nu pot fi (încă) teleportate, trebuie mutate. Înainte de toate, este nevoie ca, în primă fază, de bază, să fie ridicate și luate în evidență. Acesta este rolul cântarelor macara, fără de care lumea noastră ar evolua cu încetinitorul.


Ce poți face cu un cântar cu cârlig


Acest tip de instrumente de determinare a greutății, fie că le spui cântare macara, cântare cârlig sau cântare suspendate, au fost inventate pentru a eficientiza gestionarea obiectelor de mari dimensiuni prin ridicare. În acest fel, se realizează două operațiuni simultan, mutarea și cântărirea mărfurilor, asigurându-se fluiditatea proceselor logistice.

Se subînțelege că aceste utilaje au o mare capacitate de cântărire, putând ajunge până la 50 de tone de marfă suspendată în cârligele lor, greutăți care nu pot fi preluate de niciun cântar din altă clasă. Tocmai datorită stresului mecanic imens la care sunt supuse, cântarele electronice tip macara au un design special și o structură extrem de rezistentă, îmbinate cu o precizie foarte mare, fiindcă nu este suficient să poată ridica, ci să și răspundă foarte exact la întrebarea „Cât?”.


Foarte multe industrii beneficiază de pe urma inovațiilor tehnice în producerea acestor instrumente, cea mai evidentă utilizare, vizibilă practic în majoritatea aglomerărilor urbane, fiind în domeniul construcțiilor. Un cântar macara de 5000 kg este extrem de util pe un șantier, însă și producătorii auto depind de cântărirea precisă a unor sarcini foarte mari, ca să nu mai vorbim de sectoarele transporturi sau logistică.


Cântarele cu cârlig sunt disponibile în numeroase variante, cu diferite capacități de cântărire, fiind astfel instrumente foarte versatile, care asigură un ritm constant al operațiunilor și într-o fabrică, și într-un depozit. Însă fiind vorba despre instrumente montate pe macara sau un pod rulant și care cântăresc greutăți imense aflate într-o stare de suspendare, se pune nu doar problema viabilității și a fiabilității acestora, ci și a manevrării corespunzătoare, în condiții de siguranță.

Idei care îți ușurează sarcina

Există numeroase modele de cântare electronice cu cârlig, fiecare tip de activitate fiind deservit în mod optim de o anumită versiune, care îmbină perfect precizia, capacitatea de cântărire și manevrabilitatea. Acestea sunt formate, în general, din senzori, indicator de greutate, cablu de măsurare și cârlige de ancorare.

Oferta Scaleit reflectă paleta largă de necesități specifice din acest domeniu și importanța acestui instrument în operațiunile industriale și logistice. Îți punem la dispoziție versiuni ale unor modele de calitate adaptate oricărei nevoi, care integrează componente hardware și software fiabile, incluzând produse certificate CE-M pentru tranzacții comerciale.


Un exemplu foarte bun este cântarul industrial de macara MCWN, livrat direct calibrat prin utilizarea de greutăți etalon. Este un instrument robust, perfect pentru operațiuni de cântărire a unor greutăți de până la 9500 kg, în funcție de versiune, în regim intensiv și mediu de lucru dificil. Dintre caracteristicile cele mai importante sunt de reținut autonomia celor 4 acumulatori, de maximum 40 de ore de funcționare continuă, telecomanda cu infraroșu cu o rază de acțiune de până la 8 m și filtrul digital programabil anti-oscilații și anti-vibrații.


Merită să iei în considerare și modelul MCW09, care funcționează la cei mai înalți parametri atât în cazul utilizării în interior, cât și în exterior. Este un cântar electronic de macara de categorie grea, putând fi livrat în variante care gestionează încărcături la limita maximă a capacității acestor instrumente, de 50 de tone. Acumulatorii au o autonomie de maximum 30 de ore în regim de funcționare continuă, opțiunile de cântărire putând fi maximizate cu ajutorul a două cârlige inferioare, al unuia rotativ și al unuia oscilant de ridicare.


Repere în alegerea unui cântar de macara bun


Indiferent că ai nevoie de un cântar macara de 5000 kg sau de 500 kg, pretențiile sunt aceleași. Aspectele pe care trebuie să le urmărești țin de obiectul de activitate, regimul de muncă și de amplasament.

Contează foarte mult, bunăoară, autonomia de funcționare. La fel ca în cazul oricărui aparat electronic, dacă trebuie tot mai des reîncărcat, este semn că trebuie schimbat. Ar trebui să fie mereu în priză în sensul de a fi permanent în mișcare, nu de a sta permanent în priză.

De asemenea, sunt importante rezistența, manevrabilitatea, mobilitatea și ușurința în utilizare, deoarece rolul unui cântar macara este de a eficientiza operațiunile dintr-o fabrică. Nu în ultimul rând, este important să poate fi personalizat în funcție de specificul activității, prin integrarea unei varietăți cât mai mari de accesorii.


Ține cont și de posibilitățile de certificare metrologică a unui cântar cu cârlig, obligatorie în cazul utilizării acestuia în scop comercial. Obții, prin aceasta, confirmarea faptului că instrumentul tău de determinare a greutății îndeplinește standardele tehnice care garantează valabilitatea rezultatelor afișate.

17 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page